Din Petre Ţuţea:
1. Omul a depăşit condiţia de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu permanenţa speciei, nici cu concepţia estetică a gloriei.
2. În Ispita de pe munte - retro satana - Iisus spune: "Împărăţia mea nu e din lumea aceasta". Asta-i nemaiauzit! Du-te în împărăţia Lui cu trenul sau cu racheta dacă poţi. Nu poţi! Înotăm în Univers ca mormolocii, şi lumea lui Hristos se situează transcendent ca-n Ispita de pe munte, în mod etern.
3. Pudoarea creştină e atât de pură, încât carnea eroticului creştin, capătă pecetea spiritului, ceea ce până la creştini n-a realizat nimeni.
4. Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.
5. Să te autodispreţuieşti zilnic, pentru ca în golul lăsat în tine să poată intra Dumnezeu.
6. Libertatea omului e partea divină din el.
7. A fi sfânt înseamnă a fi suveranul tău perfect.
8. Dacă omul nu e favorizat de divinitate, nu ştie nimic. Dacă e un simplu căutător al adevărului, caută neaflând şi ştie neştiind.
9. Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.
10. Dumnezeu contopeşte libertatea cu necesitatea şi deci cu ordinea. Unul din paradoxurile ordinii creştine este acesta: atotputernicia lui Dumnezeu nu anulează liberul arbitru, fiindcă adaptarea mecanică face inutil efortul pentru mântuire.
11. Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om.
12. Credinţa e incidenţa divină care poate revela adevărul.
13. Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi când un filozof, un om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.
14. Un sfânt poate fi şi analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfinţenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea, acum e ancorată în cultul genialităţii ca slăvire a progresului în afară. Atât. Or, cu cât suntem mai avansaţi, mecanic şi material, cu atât suntem mai departe de esenţa reală a lumii, de sfinţenie.
15. Rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om.
16. Trebuie să ne golim de prea plinul Eu, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu.
17. A fi creştin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian.
18. În biserică afli că existi.
19. Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.
20. Creştinismul este o religie absolută, dar, vorba lui Gandhi, are un cusur: e prea perfect! Poţi să-l imiţi, imperfect, dar una e imitarea şi alta e participarea care te face să te realizezi în tine, prin el, în mod total.
21. Sfântul are forţa de coeziune a pietrei.
22. Protestantismul este o religie coborâtă la rangul de morală pentru grădiniţa de copii.
23. Eu cred că omul e făcut de Dumnezeu şi cred că Dumnezeu n-a instalat niciun drac în el. Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de drac. Dacă omul e făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu intră cu voia Lui.
24. Omul e liber şi eliberat numai în templul creştin, acolo, în ritual, când se comunică tainele care îi învăluiesc deopotrivă şi pe sacerdot, şi pe credincioşi. Ca să fii cu adevărat liber, trebuie să înlocuieşti infinitul şi autonomia gândirii cu credinţa în Dumnezeul crestin: "Robeşte-mă Doamne, ca să fiu liber!"